Centrul de Geografie Regională (CGR) este o unitate de cercetare din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca, axată pe cercetare complexă, de tip fundamental, aplicativ şi de servicii către comunitate, în domeniul geografiei regionale, respectiv al amenajării şi planificării teritoriale.
Fondat în anul 2003 şi atestat CNCSIS în 2004, CGR s-a născut din nevoia instituţionalizării unei direcţii noi de cercetare iniţiată la Facultatea de Geografie începând cu anul 1997, de către profesorul Pompei Cocean, când a fost adjudecat Planul de Amenajare a Teritoriului Interjudeţean (PATIJ) – Zona de contact interjudeţeană Cluj, Bihor, Bistriţa-Năsăud, Maramureş, Mureş, Satu Mare, Sălaj, un proiect de excepţie ca încărcătură teoretică, metodologică şi practică. Acestuia i-au urmat, într-o conexiune logică, alte importante proiecte şi granturi de cercetare care au condus la o veritabilă specializare în domeniul amenajării şi planificării spaţiale, a elaborării strategiilor de dezvoltare pentru toţi taxonii regionali cunoscuţi - regiune, judeţ (zonă), microregiune, oraş sau comună.
Programul Centrului vizează, ca urmare, abordări regionale de vârf, privind evaluarea potenţialului natural şi uman al diverselor unităţi şi subunităţi geografice, planificarea şi amenajarea teritoriului, strategiile de dezvoltare economico-socială la nivel regional, zonal, microregional sau local, arealele, polii şi axele de gravitaţie spaţială, disparităţile economico-sociale sau infrastructurale, coeziunea teritorială etc. O preocupare de ultimă oră pentru un grup de cercetători ai centrului o reprezintă problematica spaţiilor mentale geografice, unde contribuţiile acestora au devenit deja semnificative.
Proiecte în derulare
Apariţii editoriale
Evenimente viitoare
30.05.2024 – A 26-a ediţie a Întâlnirilor CGR: Suburbiile post-socialiste în contextul remodelării lor. Prezintă: Conf. univ. dr. hab. Dorota Mantey, cadru didactic al Facultății de Geografie şi Studii Regionale din cadrul Universităţii din Varşovia.