Plan de Amenajare a Teritoriului Zonal Inter-Orăşenesc-Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Râşnov, Braşov (Poiana Braşov)
Ani: 2009-2011
Beneficiar: Ministerul Dezvoltării Regionale şi Locuinţei
Şef proiect: Profesor univ. dr. Pompei Cocean
Studiul este unul cu caracter director, elaborat pentru o perioadă de timp mediu şi lung, în conformitate cu legislaţia în vigoare, care are drept obiectiv final formularea unei strategii de planificare şi dezvoltare teritorială, bazată pe identificarea disfuncţionalităţilor teritoriale, propuneri de soluţionare a problemelor specifice şi revitalizarea zonei, integrând deopotrivă proiectele şi iniţiativele locale care converg acestui scop. Fondul informaţional existent a fost coroborat selectiv cu funcţia diagnostică a mutaţiilor structurilor urbane, identificate atât prin evaluarea critică a literaturii de specialitate, cât şi prin analiza la zi a stării de funcţionalitate a componentelor sistemului teritorial.