Cât de „verde” este mobilitatea în România?

Cât de „verde” este mobilitatea în România?

Ediţia din luna februarie a Întâlnirilor CGR îl are drept invitat pe av. Radu Mititean, director executiv al Clubului de Cicloturism „Napoca” şi preşedinte al Federaţiei Bicicliştilor din România. Cu rol de pionierat în tot ceea ce înseamnă activitatea cicloturistică românească, Radu Mititean, alături de alţi colegi din cele două ONG-uri amintite, este un neobosit militant al îmbunătăţirii condiţiilor de circulaţie şi siguranţă a bicicliştilor şi promovează bicicleta ca mijloc de creştere a calităţii vieţii, dar şi ca instrument de educare a societăţii civile în ceea ce priveşte utilizarea unui mijloc de transport durabil.

Tema propusă ca dezbatere se regăseşte printre tentativele de normalizare şi oficializare a unei reţele naţionale de trasee marcate pentru turism pedestru şi cicloturism. La ora actuală, România este singurul stat european care riscă excluderea din reţelele europene EuroVelo şi EuroRando.

Evenimentul va avea loc miercuri, 5 februarie 2020, ora 17.30, la sediul Centrului de Geografie Regională.

Află mai multe:
Clubul de Cicloturism „Napoca”
Federația Bicicliştilor din România
Federaţia Bicicliştilor din România anunță normele traseelor turistice pentru biciclete (Mobilitate.eu)
NewsUBB

Related Articles