Workshop dedicat utilizării dronelor în știința participativă, în 17 aprilie 2026, la Aiton, jud. Cluj

Workshop dedicat utilizării dronelor în știința participativă

Centrul de Geografie Regională din cadrul Facultății de Geografie, Universitatea Babeș-Bolyai și Centrul de Cercetări Geografice, Filiala Cluj-Napoca, Academia Română, în parteneriat cu Primăria Aiton, organizează un workshop dedicat utilizării dronelor în știința cetățenească.

Participanții vor afla despre beneficiile dronelor și imaginilor aeriene în știința participativă, drepturile și obligațiile cetățenilor legate de datele aeriene colectate. Vor fi prezentate exemple practice de informații extrase din imagini, urmate de o demonstrație live de utilizare a dronelor de către cetățeni, și o sesiune de întrebări și răspunsuri (Q&A).

Inițiativa se înscrie în tematicile de interes ale Facultății de Geografie în știință cetățenească, GIS și aplicații drone pentru monitorizarea mediului înconjurător și cartare participativă. Scopul este promovarea utilizării responsabile a dronelor de către comunitate, în conformitate cu protocoalele etice și legale în vigoare.

Evenimentul va avea loc în 17 aprilie 2026, între orele 14:00-16:00, la Căminul Cultural „Nicolae Bondoi” din Aiton.

Inițiativa se adresează comunității locale și este deschisă tuturor celor pasionați de aplicații practice ale dronelor în știința participativă.

 

Related Articles