De ce este importantă planificarea spaţială? … astăzi

De ce este importantă planificarea spaţială? … astăzi

Cea mai importantă motivaţie a dezbaterii din data de 8 aprilie 2019, iniţiată de susţinerea prelegerii expertului senior în dezvoltare urbană din cadrul Băncii Mondiale, Marcel Ionescu-Heroiu, s-a axat pe ideea faptului că „Urbanismul este un limbaj de sine stătător pe care începem să îl învățăm, cu toții, de la o vârstă fragedă”.

Prezentarea expertului Băncii Mondiale s-a axat pe radiografierea celor 7 dimensiuni ale oraşului (densitatea, structura, distribuţia densităţii, permeabilitatea, infrastructura, regimul de înălţime, calitatea vieţii), cu exemplificări survenite din experienţa personală şi literatura de specialitate consultată. Dincolo de rezultatele împărtăşite din studiile efectuate, se constată, încă o dată, un interes din ce în ce mai crescut pentru existenţa unor intervenţii punctiforme, locale, care prin puterea exemplului oferit pot fi replicate şi generalizate şi la nivelul altor teritorii.

Related Articles