Carta Albă privind dezvoltarea durabilă integrată a Bazinului Dunării
Finalizată în cursul lunii iulie 2015, Carta Albă privind Dezvoltarea durabilă integrată a Bazinului Dunării este rezultatul cooperării dintre Conferinţa Rectorilor din Regiunea Dunării (DRC) şi Conferinţa Rectorilor din Regiunea Alpi-Adriatica (AARC) şi a fost elaborată la iniţiativa unui grup reprezentând universităţile coordonatoare ale proiectului Danube:Future, un proiect emblematic pentru Domeniul Prioritar 7 al Strategiei UE pentru Regiunea Dunării. Conţinutul documentului a fost dezbătut în cadrul primului atelier de lucru cu participare internaţională desfăşurat în Klagenfurt, Austria, în perioada 8-10 aprilie 2015. Ulterior şi-au adus contribuţia şi alţi reprezentanţi ai comunităţii ştiinţifice universitare, implicând în total mai mult de 50 de cercetători din domeniul ştiinţelor naturale, sociale şi umaniste. Centrul de Geografie Regională a fost reprezentat în acest proces de Şef lucrări dr. Lelia Papp şi CS III dr. Ana-Maria Pop. Prin această Cartă Albă se urmăreşte sprijinirea celor peste 90 de universităţi din bazinul Dunării, membre ale DRC şi ale AARC, în eforturile lor de promovare a unei societăţi bazate pe cunoaştere, luând în considerare nevoile de cercetare şi de consolidare a capacităţilor, precum şi provocările şi oportunităţile de dezvoltare a unei societăţi a cunoaşterii orientate spre durabilitate în bazinul Dunării. Documentul include şi o serie de recomandări pentru activităţile viitoare de cercetare, care iau în considerare abordările inter- şi transdisciplinare şi care se bazează pe principiile precauţiei, participării publice, învăţării sociale şi cercetării responsabile.