Identificarea unor direcţii comune de cercetare între Centrul de Geografie Regională şi Banca Mondială

Identificarea unor direcţii comune de cercetare între Centrul de Geografie Regională şi Banca Mondială, 29 ianuarie 2013, Cluj-Napoca

La începutul anului 2013, Centrul de Geografie Regională a găzduit prezenţa dl. Marcel Ionescu-Heroiu, reprezentant al Băncii Mondiale, ce a susţinut interesul Băncii Mondiale pentru domeniul dezvoltării regionale şi al planificării teritoriale şi deschiderea instituţiei pentru elaborarea unor planuri şi strategii de dezvoltare la nivel mezo şi microscalar. Prezenţi la întâlnire, prof. univ. dr. Pompei Cocean şi conf. univ. dr. arh. Radu Spânu au salutat iniţiativa Băncii Mondiale, punctând aplicabilitatea proiectelor realizate (Strategia de dezvoltare locală a municipiului Craiova, Plan de amenajare a teritoriului zonal inter-orăşenesc – Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Râşnov, Braşov (Poiana Braşov), Planul de amenajare a teritoriului Regiunii de Nord-Vest (PATR). Coordonate majore). În contextul în care Banca Mondială şi-a propus orientarea înspre realizarea unor studii regionale asupra unor localităţi urbane, una dintre acestea fiind municipiul Cluj-Napoca, dl. Cocean şi dl. Spânu au prezentat soluţiile urbanistice propuse de-a lungul anilor pentru această metropolă, insistând asupra accesibilităţii, dezvoltării turismului urban şi zonal, relocarea activităţilor de servicii în cadrul parcurilor industriale, oportunitatea unor colaborări instituţionale rămânând permanent deschisă.

Related Articles