Practică de specialitate în Ţara Maramureşului, 15-19 aprilie 2019

Practică de specialitate în Ţara Maramureşului, 15-19 aprilie 2019

Centrul de Geografie Regională organizează o practică de specialitate în Ţara Maramureşului, dedicată studenţilor Facultăţii de Geografie, de la toate nivelurile şi liniile de studiu, indiferent de specializarea urmată, având drept scop aprofundarea cunoştinţelor de bază şi de specialitate obţinute şi asimilarea unor tehnici de lucru sau a unor noi abilităţi.

Tematica practicii se axează pe surprinderea câtorva ipostaze ale multiculturalismului într-un teritoriu cu materializări vizibile ale convieţuirii şi interferenţei mai multor etnii. Fiecare din cele cinci teme de proiect propuse lansează o provocare, dar este şi o particularizare a unei specificităţi: 1. Valorificarea patrimoniului vernacular. Studiu de caz: localitatea Iapa, Sighetu Marmaţiei; 2. Valorificarea gastronomiei ucrainene. Studiu de caz: Pensiunea Cornet, Rona de Sus; 3. De la simboluri precreştine la brand. Studiu de caz: Bârsana; 4. Crearea unei rute culturale tematice. Studiu de caz: Cimitirul Vesel de la Săpânţa; 5. Festivalul Verzei – eveniment de valorificare a unui produs agricol. Studiu de caz: Câmpulung la Tisa.

Documentarea pe teren va avea loc în perioada 15-19 aprilie 2019.

Află mai multe:
Practică studenţească în Maramureş (Graiul Maramureşului)

 

Related Articles