România – un stat fără reţea integrată de trasee cicloturistice şi de turism pedestru

România – un stat fără reţea integrată de trasee cicloturistice şi de turism pedestru

Ediţia din luna februarie a „Întâlnirilor CGR” l-a avut drept invitat pe av. Radu Mititean, director executiv al Clubului de Cicloturism „Napoca” şi preşedinte al Federaţiei Bicicliştilor din România. Cele două subiecte dezbătute au fost asociate traseelor cicloturistice şi turismului pedestru de lung parcurs din România şi modului în care acestea ar putea fi integrate într-o reţea la nivel naţional. Principala soluţie ar fi reglarea acestui aspect printr-un demers legislativ. La ora actuală, în România, există o serie de trasee cicloturistice sau de turism pedestru, dar individuale, suprapuse unor masive montane, fără a exista o continuitate a acestora la nivel teritorial.

Află mai multe:

Radu Mititean – Turismul pedestru. Evoluţiile recente şi situaţia actuală pe plan internaţional şi european

 

Related Articles