Oraşe-magnet, un raport al Băncii Mondiale, discutat şi în mediul universitar geografic
Rezultatele raportului Orașe Magnet. Migrație și navetism în România au fost prezentate, în 21 martie 2019, şi la Centrul de Geografie Regională, în cadrul seriei Întâlnirile CGR, în prezenţa a doi dintre semnatarii acestuia, dr. Marius Cristea, expert dezvoltare urbană în cadrul Băncii Mondiale, şi şef lucrări dr. Ciprian Moldovan, cadru didactic al Facultăţii de Geografie, Universitatea Babeş-Bolyai.
De la bun început a fost evidenţiat rolul Băncii Mondiale, prin cercetarea întreprinsă, la nivel mondial şi naţional, cu cercetări diferenţiate în funcţie de gradul de dezvoltare al unui stat. Totodată, Banca Mondială a devenit în ultimii ani un partener de suport şi dialog pentru autorităţile locale, mizând pe impactul acestora, în condiţiile în care, prin atribuţiile exercitate, votul de imagine şi politicile publice elaborate acestea devin un motor de dezvoltare al teritoriilor gestionate. Dacă majoritatea studiilor postsocialiste s-au axat pe disfuncţiile teritoriale existente, insistând cu precădere pe acele areale rămase în urmă, soluţiile apărute ca o consecinţă directă a acestui fapt s-au materializat în investiţii în infrastructura de conectare la centrele urbane mijlocii. Lipsa unor politici publice axate pe probleme curente ale societăţii constituie o provocare pentru unele administraţii locale şi judeţene, de aici şi apariţia unei strategii de mobilitate urbană pentru municipiul Cluj-Napoca.
În opinia cercetătorului Marius Cristea, şansa de propulsare a unor poli de creştere din România o constituie, printre altele, investiţiile în creşterea funcţiei educaţionale, unde atragerea studenţilor străini poate aduce un plus de valoare oraşelor implicate.
Află mai multe:
News UBB
Raport complet: Orașe-magnet. Migraţie şi navetism în România/ Magnet Cities. Migration and Commuting in Romania