Centrul de Geografie Regională la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024

Centrul de Geografie Regională la Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024

Cea de-a treia ediţie a evenimentului Noaptea Cercetătorilor Europeni a avut loc în 27 septembrie 2024, între orele 13:00-23:00. Evenimentul, care promovează popularizarea activităților de cercetare, inovare și transfer tehnologic în rândul publicului larg, s-a extins tot mai mult în România, astfel că ediţia din acest an s-a desfăşurat concomitent în nouă oraşe din România: Cluj-Napoca, Iaşi, Bistrița, Sighetu Marmației, Beclean, Năsăud, Sângeorz-Băi, Paşcani şi Hârlău.

Pe durata evenimentului, participanții din toate categoriile de vârstă au discutat cu cercetătorii prezenți şi au luat parte la activităţile propuse de organizatori şi partenerii acestora (centre de cercetare, instituţii de învăţământ superior, instituţii şi centre de învăţământ preuniversitar, instituţii administrative locale şi judeţene, unităţi economice, asociaţii şi ONG-uri).

Centrul de Geografie Regională a fost prezent pentru a treia oară, alăturându-se şi ediţiei din acest an, organizată în Cluj-Napoca pe platoul de lângă Sala Sporturilor „Horia Demian”. Pe lângă discuţiile purtate cu reprezentanţii centrului, participanţii care au vizitat standul au participat la atelierul Planificarea urbană cu şi pentru comunitate – un atelier de planificare teritorială activ pe toată durata evenimentului, la expoziţia de carte care a prezentat rezultatele publicate ale activității Centrului de Geografie Regională (planuri de amenajare a teritoriului, strategii de dezvoltare teritorială, volume de practică studenţească), dar şi la tombola cu premii „ştiinţifice”.

Cea de-a patra ediţie a acestui eveniment va avea loc în 26 septembrie 2025.

Află mai multe despre eveniment:
Noaptea Cercetătorilor Europeni 2024-2025
Facebook
Instagram
TikTok

Related Articles