Ediţia a 9-a a „Întâlnirilor CGR” – sub semnul interdisciplinarităţii

Ediţia a 9-a a „Întâlnirilor CGR” – sub semnul interdisciplinarităţii

Ediţia Întâlnirilor CGR din 28 noiembrie 2019 a adus în prim plan alte perspective asupra geografiei şi planificării teritoriale, prin aportul psihologiei ca ştiinţă. Dezbaterea iniţiată de prof. univ. dr. psih. Daniel David a stat sub semnul interdisciplinarităţii, prin aducerea în discuţie a unor paradigme cu care operează în prezent psihologia prin raportare la cartarea unor atribute psihologice, dar şi prin generarea unor ipoteze de lucru asociate unui proiect aflat în curs de implementare, în colaborare cu geografi, ce investighează disparităţile socio-economice existente în teritoriu.

Related Articles