„O decadă de planificare spaţială în România” în folosul comunităţilor locale
Expoziţia „O decadă de planificare spaţială în România”, organizată de Uniunea Arhitecţilor din România şi Universitatea de Arhitectura şi Urbanism Ion Mincu, în parteneriat cu Asociația Profesională a Urbaniștilor din România și cu Registrul Urbaniștilor din România, a ajuns şi in Cluj-Napoca, la Turnul Croitorilor, expoziţia cuprinzând 59 lucrări ale colectivelor de elaborare din ţară, dar şi lucrări ale studenţilor. Facultatea de Geografie din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai a fost reprezentată prin includerea a 4 planşe, rezultate a patru proiecte de amenajare, elaborate de membrii Centrului de Geografie Regională: Plan de amenajare a teritoriului zonal – PATZ – Mărginimea Sibiului, Reactualizare Plan de amenajare a teritoriului judeţean – PATJ – judeţul Maramureş, Plan de amenajare a teritoriului zonal inter-orăşenesc – Sinaia, Buşteni, Azuga, Predeal, Râşnov, Braşov (Poiana Braşov) şi Tisa Catchment Area Development (TICAD).
Află mai multe:
Regulile de construire ale Clujului, faţă în faţă cu proiectele de urbanism de la vecini (Actual de Cluj)