Periplu științific în suburbiile din Polonia
În data de 30 mai 2024, sub egida Întâlnirilor CGR, Centrul de Geografie Regională a găzduit prelegerea Evoluții contemporane în suburbiile orașelor post-socialiste, susținută de conf. univ. dr. hab. Dorota Mantey, cadru didactic al Facultății de Geografie şi Studii Regionale din cadrul Universității din Varşovia. În cadrul prezentării au fost evidențiate aspecte conceptuale privind sintagma „suburbii”, factori de individualizare a apariției suburbiilor şi exemplificări ale acestora din jurul capitalei Poloniei, Varşovia. Pentru majoritatea formelor de suburbii întâlnite, se remarcă o similaritate accentuată cu suburbiile din România.